Parea o zi ca si oricare alta.. Mi-am adus aminte de un gand, de cuvinte, ce se legau unele de altele, de cuvinte ce izvorau unelele dupa altele, de cuvinte ce se insirau, ce spuneau, ce sopteau: cine are urechi de auzit sa auda, cine are ochi de privit sa vada , cine are suflet sa simta..
Soarele nu apucase sa rasara. Priveam turnul linistii si simteam cum energia lui ma cuprinde, cum linistea trecea prin mine, cum ceva nedefinit se schimba..
Ziua a inceput cu o cafea, dar in dimineata aceea cafeaua avea o aroma aparte, avea culoare si savoare..In ea se oglindea albastrul cerului si verdele campului ce ma chema.. si i-am dat ascultare..
Am plecat pe campiile nesfarsite unde am stat sa privesc si sa ascult iarba cum creste, cum raspundea soaptelor vantului, cum era mangaiata de razele soarelui ce se jucau prin firele ei prelungi, moi, delicate....
Simteam dorinta de a merge, de a merge, de a merge cat mai departe intre cer si pamant, intre albastrul oglindit in cafeaua de dimineata si drumul ce ma chema, ma chema sa merg, mai departe, mai departe..
Privirea nu mai avea nici o limita, doar gandul era limita nesfarsitului, a muntelui cu cararile lui ce ma ademeneau tentante de povestile lor.. caci scopul era calatoria si nu finalul.., si am mers, am mers..pe carari de munte unde cerul si vantul se ingemaneaza, sufletului i-am dat ascultare!
Dupa o zi torida, norii se intorceau din departari sa domoleasca setea campului, precum drumul setea sufletului de verde.... eu ma intorceam acasa senin precum cerul din zori de zi.Stau in spatele ferestrei, privesc, ascult sunetul ploii..ce domoleste setea pamantului..
Ascult ploaia si mananc capsuni, capsuni si ciocolata.. deliciul unei zile simple...dar altfel, unice.. apoi, linistea , linistea noptii se asterne peste tot..peste ziua ce am simtit-o UNICA.
Povestea unei zile la o cafea..
