In toamna acestui an intr-o zi calduroasa a lui septembrie am ajuns la Alecus. Nu ma astept ca multi dintre voi sa fi auzit de el, asa ca am sa va spun o poveste asa cum am simtit-o eu in acea zi a lui sptembrie.
Pornisem din Cluj, am trecut de Turda si drumul o tine serpuit catre Alba Iulia, orasul cu frumoasa cetate renascuta din cenusa, restaurata, o placere sa o vizitezi mai ales intr-o zi de sambata cand tunurile bubuie salve de glorie in memoriam, iar soldatii prezinta armele la 'onor in fata comandantului garzii. la orele 12 din zi.. poate nu chiar fix, dar mai bine sa ajungi mai devreme... dara asta-i o alta poveste..
Ajungi in localitatea Unirea, o localitate pe care cu masina o treci in cinci minute, nici nu o remarci. Are o curba in unghi drept fata de celelalte localitati unde drumul sau e drept sau se onduleaza doar cat cat sa alunge monotonia condusului.
La curba faci stanga si o iei pe drumul secundar, directia Ocna
Mures. Treci calea ferata, ( exista gara unde opreste trenul cursa de persoane, cum spunea odata un
cantec...), treci podul proaspat restaurat si asfaltat apoi ajuungi in centrul
orasului in doua - trei minute.
La
TVR 1 acum cativa ani ani in emisiunea de publicistică Dosar
România a fost un reportaj, "Despre locul unde se scufundă
România" - despre Ocna Mures spunea reporterul: „Când intri
în oraş ai senzaţia că eşti undeva unde o catastrofă a oprit timpul în loc.
Pustiu, totul pare pustiu la prima vedere. Ocna Mureş, micuţul oraş aflat în inima
Ardealului, ţi se înfăţişează încremenit şi ameninţător. Uriaşa clădire a
combinatului de sodă din Ocna Mureş şi sondele ce exploatau cândva, nu de mult, sarea, par nişte
martori tăcuţi ai dramei nerostite. Oraşul se stinge.” (http://www.tvr.ro/despre-locul-unde-se-scufunda-romania-si-despre-reusitele-de-la-dabuleni-la-dosar-romania_4171.html#view). La
Ocna Mureş au existat Saline încă de pe vremea romanilor ..Au existat bai
termale, fabrica de procesare a tutunului , aici se fabricau tigari de foi iar
jucariile ajungeau la export pana in SUedia.. Globurile se exportau in intreaga
lume, fiind picatate manual, fiecae glob un unicat, o realizare a artistului ce
avea un scop: sa fie "fain", sa placa.
Trecem
de Ocna Mures si mergem pe drumul asfaltat mai departe, un drum ingust,
serpuitor, placut. Nici o masina, deja simti ca esti departe de ceea ce
inseamna trafic, agitatie, la un moment dat vad indicator: Alecus, dreapta..
Virez
dreapta si cale de o jumatate de ora o tin asa ..
..
Drumul este bun , a fost aruncata piatra sparta care numai
sa incerci sa mergi mai repede..ca... . Asa ca intru in atmosfera locului . De
la 120 km la ora catre Alba am redus la 80..60 catre Ocna MUres, apoi 60-40 la
iesirea din Ocna Mures. Acum mergem incet cu 20 km/h. Nici tipenie de om sau
animale. Dealurile sunt un verde cenusiu. Seceta isi spune cuvantul.
Doar
stalpii de curent iti dau speranta ca drumul duce catre o alta lume unde exista
oameni.
Am
ajuns in Alecus, localitatea ce se iveste subtil din spatele unui palc de
copaci.. ( pomi fructiferi?), dar mai conteaza..??
Recunosc
ceea ce poate purta un singur nume: "ULITA COPILARIEI"
nici tipenie de om.. Deschid gura, vocea rasuna parca strident in linistea locului.. E cineva?. Incet, apar oamenii de prin case, de prin anexe.. de prin gradini
Sunt acolo, in linistea locului, parca tematori sa nu o tulbure, cu privirea senina si calma, de dupa ani si ani asternuti peste ei.. Bucuria revederii se citeste pe fata lor. NU trebuie sa spuna nimic. Vezi si simti. Ospitalitatea isi spune cuvantul. Portile nu sunt incuiate. La nici unul. Usile sunt deschise. Te imbie in casa cu seninatatea omului ce te primeste in casa lui cu sufletul deschis si senin. Sunt bucurosi de oaspeti.
Cate o matura este in dreptul unei usii. Pentru cine stie ce inseamna..
Ma uit la numarul unei case. Se vede trecerea timpului si peste el. Candva a fost o bucata de fier negru, proaspat iesit din mana mesterului, pus cu mandrie de barbatul casei la poarta. Apoi a venit un strat de vopsea, peste care timpul, ploile, arsita s-au napustit.. vroiau sa-l dea gata, dar barbatul , a vopsit din nou numarul casei LUI. Apoi istoria s-a repetat..iarasi si iarasi..Timpul si-a lasat amprenta si asupra fierului nu doar asupra oamenilor
Pe un drumeag ce leaga doua ulite o femeie merge incet, fara graba. E aplecata de griji si anii ce ii are in spate..Imi atrag atentia mainile ei impreunate. Parca si in mers spune o rugaciune de "Doamne ajuta-ma!"
Si cu sufletul senin merge mai departe..
Intr-un capat al locului este cimitirul. E liniste, plantele pamantului l-au napadit si se apleaca usor in vant. NU e inghesuit. Ici - colo cate o cruce razleata iti aduce aminte unde esti. Mana de oameni ce a mai ramas in frunte cu Preotul LOR, il conduc pe ultiimul drum pe unul dintre cei ce au plecat in lumea dreptilor.
ma introrc spre sat. Ca orice sat are scurtaturile ce duc catre biserica.
Daca privirea cauta, nu e greu sa gasesti o casa "a bunicilor din poveste"..
Scoala din sat a fost candva. Acum este de domeniul trecutlui.. Candva curtea ei era plina de chiotele copiilor ce se jucau, candva satenii au fost bucurosi ca au ridicat SCOALA lor, unde copii lor sa faca "CARTE". sa STIE, sa citeasca sa, socoteasca, sa ajunga oameni invatati.
Privesc scoala cu aceste ganduri si ma cuprinde un sentiment de irosire.. de
vieti, de vise, de sperante..
Apoi in aceste locuri unde timpul nu mai are sens, unde pluteste o senzatie atemporara pretutindeni, unde ceasul nu isi are rostul.. simt reintoarccerea in copilarie..cand gardurile mi se pareau inalte , cand copacii erau o tinte de urcat, iar urcarea lor era o victore, cand bunica spunea sa venim la masa.. "la amiaza" sau "cand apune soarele".. si ajungeam fara sa avem nevoie de ceasuri, fara nici macar sa ne gandim ca avem nevoie de ele.. Ceasuri?? Intrebarea nu era de care, ci de ce? Ele sunt pentru oamenii mari cand merg la servicu> De ce or fi avand acolo nevoie de ele?
Lumea prin ochii copiilor se vede altfel, timpul curge altfel. Timpul copiilor l-am regasit pe acele ulite din Alecus. Si acum parca acolo timpul curge altfel.. in ritmul copilariei., unde grijile sunt ale adultilor iar joaca si rasetele ale copiilor..
Pe ulita copilariei .. generatii..
